Camera mea, Mirianida, e o groapă de multă vreme
agitată de mânie și de alte porniri pătimașe.
De multă vreme în ea am pregătit mulțimea
să ia casele ucigașilor cu asalt.

Acum doar tu mai vii pe-aici: să-mi aduci
din prundișul dintre gârle câte o moluscă fieroasă
ce se gudura vicleană pe lângă noi, după care
printre crăpăturile pereților se strecoară.

Hai și noi, Mirianida, după ea acum cât se mai poate.
Acum cât
zidarii zorilor mai dorm cu sforăitul lor enorm.
Odată și odată trebuie să luăm o hotărâre.

Atunci, dincolo de pereți vom privi în camera mea
(care e o groapă de multă vreme)
enoriașii stând la masă ca la un prânz din posteritate.
Sorbind ei vin din pocale cu fum de tămâie.
Neștiind că sunt morți de mult, că sunt fantome
pline de mânie și alte porniri pătimașe.
Gata să ia casele ucigașilor cu asalt.

Pe masă: castroane cu apă verde crescând
din castroane cu apă roșie. În pereți:
cizmele noastre grele în marș: rap-rap!