Tristeți de toamnă coboară pe drumuri, pe case,
prin curți și pe suflete.
Lumini cernute printre nostalgii.

Niciodată parcă atâta alean, atâta melancolie...
Măceșii înroșesc orizontul departe în ceață.
Păsări noptatice se lasă pe miriști
cutreierate de vânt
să-și caute în lutul reavăn
anii uitați și umbra pierdută.

Mă rotesc în cercul aceluiași gând,
prizonier al clipei inerte,
în așteptarea zării unei povești
sau a unui vis
dintr-o lume fără tristeți și umbre,
de nesfârșită lumină.