N-am înțeles niciodată de ce păianjenii își țes pânze
printre crucile imperturbabile ale cimitirelor
cu amintiri din ce în ce mai decolorate,
Niciun suflet prins, zvârcolindu-se în capcana concepută
pentru a zădărnicii zborul propulsat de moarte,
Niciun suflet devorat de lumina ce stă la pândă
în ochii micuților prădători,
nerăbdători să guste un pic de eternitate.
Dar, poate, sufletele zboară invers,
spre indeterminările obscure ale infinitului țărânei,
iar bieții păianjeni nu au aflat asta,
Poate,doar fluturii ce trăiesc în simbioză cu florile mormintelor
au aflat despre tainele infinitezimalului din praf.