cu vii și cu morții mereu laolaltă,
splendori, prescură, vin și anateme,
trec anii prin mine fericiri se-arată,
luptă, dezrobire, mulată pe vreme.

extind spre ceruri aripi exersate,
scântei de genii licăresc spre vârfuri,
sunt ca Duminica spălării de păcate,
peste munți de oase și de stârvuri.

succesul și eșecul parcă nu contează,
las în seama cosmosului tot trecutul,
o proaspătă intenție acum mă motivează,
să izvodesc din eul meu neconceputul.

aud acum chemarea semnificativă,
ecoul trece granița dintre aici și undeva,
pioasă tu durere și iubire creativă,
ești extensie a junglei să prinzi chip de cineva.

șir de duminici, număr, clopot obosit,
de lătratul haitelor mă detașez cuminte,
aici doar făcătorii de minuni au biruit,
ducând cu ei lumina și-n morminte.

da, vreau să mai particip la unitatea lumii,
să-l rog pe Dumnezeu să se milostivească,
să nu distrugă-n turme umbrele luminii,
biografiile de foc pe cer să strălucească.

din ochi de Dumnezeu cascade de splendoare,
spală mucegaiul munților cu hăul adâncit,
palme de lumini spală lumea pe picioare,
crez în miracol constant, umblet prin zenit.