amurg plin de mituri
te voi muta-n cântec de liră,
sub teiul înflorit,
vom incendia luna,
din stele, curcubeu –ștergar,
vom face sub povara nopții
și eu, visător, peste zări de nesomn
voi culege pajuri de umbre
și te voi îmbrăca în dulămi de argint.
gândul îmi va trece nomad
prin foșnetul de cetini și brad
și-ți voi șterge lacrimile brumate
de-atâta singurătate.
sterpe treceri în legendă
când urechile rămân surde
în violetul clipelor absurde.
acolo unde nu ajunge
decât închipuirea,
amurgul se topește-n noapte,
sub vântul cald și plin de șoapte.
...și ochiul lăcrimând de dor
se varsă tot într-un izvor.

24 noiembrie 2010