cafeaua se bea
și pe nemâncate
zis bine pe stomacul gol
dimineața-n sorbituri sonore
printre cuvinte aruncate
necaligrafic pe hârtie
ori direct prin viu grai
dragostei de lângă tine

un gust inspirator
de adevăruri încă nerostite
te-ademenește cu ispite-n gând
până să o termini de-a binelea

idei care te-au trezit în zori buimac
s-or pierde-n „neștiut”
de nu le plantezi rapid pe-o ciornă

cu jind privești la ceașca goală
probând să-i storci ultima picătură
gură cască rămas așteptând-o să-ți cadă

prelinsă-încet
acea picătură nu prea politicoasă
ți se pare de o cu totul altă calitate

lăsând pe spate capul
ochii pe tavan îi înalți
atunci îți mai vine o idee și
cu pixul plantator
o prescurtezi în două cuvinte

ți-ar prinde bine-o ghiceală
făcută de vecina de sub tine
care nu și-ar termina discursul
fără tradiționalul îndemn
acum bagă degetul și răsucește-l...

cu păreri de rău
că-n ceașcă nu mai e cafea
ai umple-o iarăși
dar... sfatul medicului

nu știi să te abții de la...
plăceri provocatoare
poți crăpa când ți-e lumea mai
dragă... preafericitule