Nu mai cred în nimic nici în zîmbetul adolescentei chipoase după primul sărut nici în zborul de aptere sfioase ori în crăparea mugurilor cleioși pe ram dacă îmi suflu mucii în batistă la new york sigur nu voi stîrni un tsunami în guam cînd m-apucă un strănut ignor virușii veniți de la porc ce folos să urli spre infinitul atît de nedefinit cad stele altele sclipesc iar în hogeac nimic nu are sfîrșit telescoapele ți-arată micimea e vremea ideilor turnate în vrac secolele își mătură colbul de cifre ticsit nu există dumnezeu cum nu există nici drac prostia e veșnic constantă legile firii pulsează în vene de-a moaca zadarnic fuge prin iarbă vreo atalantă poeții mor ca orice ființă pe propria literă bate un surd în claviatură ca toaca nicio sferă celestă nu cîntă tontul socoate veșnicia pe degete nu mă reped în polemici mai bine să tac se scurge nisipul zidirii-n niciunde nu știu cînd știu ce fac mai are rost să mă bărbieresc cu perdaf ba uite în ceva mai cred încă cred că sunt totuși un fir de praf