agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-11-29 | |
femeie vinovată de fiecare cui
ce îmi străpunge limba în noaptea cu pistrui; de sorii morți sub pleoape; de frigul din noiembre, ce îmi fărâmițează scheleticele membre; de capul spart de vise ca oul lui Columb; de nara ce-mi strănută prin lanul de porumb; de vorbele tăiate cu dinți ca ghilotina; și de urechea-n care s-a rătăcit lumina; de ploaia tot mai deasă ce mi se-ncurcă-n păr; de gânduri otrăvite cu boabe de-adevăr; de glonțul ce așteaptă apelul lângă tâmplă; și-n general de toate câte mi se întâmplă… mă-ntorc după o lungă zidire în deșert să-ți spun cu groază-n suflet „iertându-mă, te iert!”; te iert cum El te iartă; și cu iertarea mumii ce te ajunge și pe fruntariile lumii; te iert ca o sentință de mâine până ieri, chiar dacă tu iertarea nicicând n-ai să mi-o ceri; te iert c-eres și silă, cum ierți de talpă-o râmă; te iert căci peste suflet tot trupu-mi se dărâmă și moartea plictisită în humă nu așteaptă; te iert căci poate astfel o-ntârzii cu o treaptă; te iert cu-nțelepciunea cu care ierți nebuni; te iert că n-am scăpare; te iert ca să îți spun… că-mi sângerează limba; că-s amețit de toamnă; că nu mai știu nici somnul nici focul ce-nseamnă; că fără spor mi-e fuga-n zigzag de orizont; că am ieșit din mine și vârful mi-este bont; că-s peste tot dezastre; că viața are colți și o trăiesc în beznă la două mii de volți; că tot ce mi se-ntâmplă cu tine are rost; că fără tine-s schimnic; că fără mine-ai fost femeia tuturora, femeia nimănui; că mi-ai trezit în sânge milioanele de pui; și că de toate astea ești vinovată cert; și că în toate astea-s motive să te iert.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate