În acest amurg târziu,
când săgețile solare înjunghie blând aurul norilor, însângerându-l,
spicele fragezi de grâu, cu mlădieri feline de aer văratec,
îți mângâie pulpele superbe, amețitor de frumoase,
navigând triumfal prin mijlocul lanului
care fierbe lasciv în jurul splendorii tale...
Ele îmi răscolesc toți fiorii neliniștilor păgâne din mine.

Sub ocrotirea orizontului ce tremură arzător
până în străfundurile depărtărilor,
eu te chem cu tonuri vrăjite, aproape timide,
să-i urcăm treptele orbitoare de raze hipnotizante,
să încercăm a-i sparge voalul vulnerabil al purității provocatoare
și apoi să cobor cu tine lin
într-o lume de basme efemere cu esențe de fericiri indelebile..

Tulburată, tu te sperii de vibrațiile
ce le simți venind de dincolo de orizont,
izvorâte ciudat în sângele meu neliniștit
și revărsate în culorile apusului amețitor,
deși ochii mei te mângâie blând
ori te învăluie cu consolări calde de-o clipă,
reverberând toate culorile furate din ochii tăi
și din incendiul amurgului
care, iată,
încet, încet se stinge,
chemând umbrele nopții și ale uitărilor vinovate...