în clipa aceasta o să tac
așa cum amuțește vântul
iar marea se adună grămadă
într-un colț de lună palidă
parcă și-ar fi uitat secera
ultimul țăran pe singura tarla
de pe unicul pământ care ne poate ține
pe amândoi
când ne uităm pieziș
și îngânăm toate cuvintele pe care
nicio poezie de dragoste
nu le-ar putea înghiți

doamne cât mă doare
colțul ăla de lună
înfipt în ceașca de cafea
în zațul rece
abia deslușesc semne
de armonie
pe drum de seară

(30 nov. 2010)