drumul spre tine e întotdeauna comun
plouă închid ochii sub umbrelă
am pași mici cât să ascundă
în urme graba de moarte

mă sperie gândul
o să întâlnesc omul ăla cu o mie de capete
și fruntea zâmbitoare/o să te caut iar
în fiecare chip al lui

niciodată nu am știut cine ești cu adevărat

ce prostie să număr fiecare stradă fiecare apus
fiecare întrebare
unde stai
te-ai mutat de atâtea ori că nici sufletul meu
nu te mai găsește

nici poștașul
i-am jurat că o să ajung înaintea lui
mi-ai zis mereu că aduce vești proaste
eu sunt scrisoarea pentru tine
poți scrie pe pielea mea
liniștit
și să mă arunci în cutia poștală
apoi

fără resentimente iubitule
doar vino
dă-mi un semn și voi știi unde mi-e patul
să dorm
nu o să fiu îngerul tău vreodată.