sunt sătul de mine ca de o cârtiță care sapă
în pământul pieptului meu ca de o măsea
cariată până în prăsele ca de un stârv așezat
ca bibelou pe noptieră și-mi place să cred
că nu trăiesc alături de mine îl țin la distanță
miroase a formol deși el zice că e de la băutură
eu cred că el a murit deja și zace îmbălsămat
în coșul pieptului
ziua
că noaptea devine un ne-mort un soi de vampir
care suge gâtul unei damingene ca și cum
ar bea sângele celei mai pure fecioare pe gâtul ei
alb ca lumina zăpezii se preling stropi
de sânge etilic
dar gata
e dimineață,
se reîntoarce în criptă