"Craie, enrôle-moi, cadavre, dans ton principe,
afin que l'armée victorieuse des insurgés
ne bute pas contre les degrés de mon armature."
René Char


Din pălăria de iască vreau să-mi scot mâna
frumoasa mea mână cu cicatrice somnoroasă
care se poate transforma în bec sau în cântec
gata pentru gesticulare să aștepte semnalul
ca un mecanic de locomotivă plecarea

Femeie plecată cu sângele
ca un geamantan muzical
în locurile unde fiecare plop e un flaut
am arat cu unghiile
trenului brazda ferată
am lins cu privirea peisajul
am salutat fruntea de șindrilă a
caselor în care dormi în care te speli
nedumerit spre zidurile magnetice mi-am
întins buzele ca pe niște imense elastice
ca să pot săruta palma întinsă a zilelor
Aici pulpele tale pot atinge orice scaun
inelele pot primi în golul lor orice trudă
părul tău alb e o pasăre un clavecin
și când te piepteni pot să adulmec urma vânatului
în pădurea de arome

Îți vreau rochiile subțiri rochiile de oase
rochiile de ciolane de șolduri de degete
gambele rochiilor tale îmi turbură odaia
și-n fiecare seară după ora 9
rochia ta salută pălăria de iască.

........................

Dacă ai avea creieri de sticlă ai înțelege
dacă ai avea gât de tutun ai deveni tristă
așa fiecare closet are o pâlnie lustruită
pentru melancoliile orificiilor tale
așa fiecare candelabru poate să te pipăie cu degetele
ca pe o stofă oarecare de pat
așa fiecare câmp te poate mângâia pe șira spinării
ca un iubit cu degete de albăstrițe
așa fiecare fereastră te poate încadra
ca o ramă tăcută la révolution la nuit.

........................