sparg cuvântul în patru ace de gheață
subțiiiri subțiiiri!
am câte o limbă diferită
pentru fiecare spărtură
plină cu sânge
un mușchi inutil pentru
țipete

așchiile sunt adunate
într-un coș de oase de sculptorii imberbi
ca și marmurile necioplite
le lipesc în absența mea
abia bănuită
de copaci
- eu trecând uneori drept pădure -

(chiar și frunzele îngălbenite știu
să deosebească după degete
cenușa roșie încă
de soarele stins)