doar ție îți datorez niarne
că am rămas aceeași
tu ai sărit
să mă scoți din iadul ăsta
chiar dacă totul nu este decât o nesfârșită durere
toți avem o singură viață
nimic la schimb în afara acestui cosmos
cu depărtările lui
nici lacrimile nu mai sunt ale mele
tot iadul ăsta mi le smulge
mă simt orfană de lume niarne
vai mie ce cred în cuvinte
mi-au ars legile mi-au ars poemele
în creierul meu a rămas explozia
celula neagră zid nepătruns
trec oameni orbi cu inima-n flăcări
aleargă niarne salvează-i de acest întuneric
ajută-i să renască
deschide-le larg porțile să le iasă durerea
ca o încercare atinge-le mila
râuri de lacrimi
să-mi curgă iar cuvintele
și numai ție îți datorez
că mai pot să scriu acest poem


23 decembrie 2010