Se cuvine mai multă iubire în lumea noastră:
De la Pol până la Pol, peste ecuator,
Inundînd vizibil meridianele și paralelele invizibile,
Îmbrăcând planeta cu superbe voaluri albastre
Presărate cu miliarde de inimioare roșii
Pulsând printre norii albi ai inocențelor noastre.
Se cuvine mai multă iubire
Și nici urmă de ură,
Ca și cum am fi ajuns
La marginea unui univers infinit de fericiri,
Conștienți că l-am străbătut
Cu viteze superluminice,
Sau mai iuți decât vitezele gândurilor
Tuturor geniilor lumii
Combinate în Marele Gând.

Se cuvine mai multă iubire,
Ca și cum spiralele galaxiei noastre
Ar fi niște rotocoale de aburi divini, îmbătători,
Care ne-ar paraliza toate răutățile planetare,
Exultându-ne nobile sentimente, supraumane,
Nefiresc de pure și sincere.

Se cuvine mai mută iubire,
Ca și când materia și nemateria din univers
Ar avea în ele numai miraculoși atomi de iubire.
Deci, nuclee de iubire, electroni de iubire
Și tot felul de subparticule de acest fel,
Toate alcătuite din iubire uiversală,
O forță supremă,
Din care, zămislindu-se în evoluții ascendente,
Ar putea rezulta ființe de lumină,
Suflete de lumină, gânduri de lumină, visuri de lumină,
muzică de lumină, flori de lumină -
O lume măreață de iubire-lumină,
Fără găuri negre de ură.

Se cuvine mai multă iubire!