și monștrii au inimă

de exemplu
în fiecare seară căpcăunii își înghit copiii

zăpezile sunt mai înalte decât porțile
dinspre turnul acesta pornește spre așezările oamenilor nici un drum

curând ne vom trezi vântul de peste noapte
va fi împrăștiat în cameră cenușa
tălpile goale imitând prin tăciuni pașii de greier
căutând prin cămările goale ecoul unui scârțâit de vioară

ce trist răsună sticlele pe scări
parcă într-un azil de orbi bolnavii toți
ar fi pierdut deodată câte-un ochi de sticlă
sătui s-asculte ipocriți colindători
boscorodind cum este dumnezeu și despre nașterile care nu sunt morți

dac-am opri o clipă gura să mai mintă
am auzi cum lupii rup din zid consoane
cum șoareci deghizați în alfatroane
de spaimă se rod singuri și dispar

copii mă tem că n-aveți de ales pe cer chiar dacă ziua nu se văd sunt dinți!
uitați puținul ce v-am învățat
acela de a fi cuminți
cu două mâini voi ridicați din patul tatălui o piatră
și frângeți osul tâmplei care
de foame a uitat să bată