Nichita Stănescu

Primavara

Parodie

Din iarna muribundă mai rămâne,
O pată albă ce prea-ncet se duce
Vrând parcă înc-o vreme să amâne
Plecarea ei spre somnul lung și dulce.

Sub frunza moale prinde rădăcină,
Un fir plăpând nerăbdător să vadă,
Cum se topește ochiul de zăpadă
Și îl sărută raza de lumină.

Se iese iar cu fustele scurtate
Pe străzi, in parcuri forfota e mare;
Pe soare de-l întrebi, răspunde oare,
Cam câte fete-s astăzi deflorate?

El își trimite raza-n poieniță
Și mai apoi înspre păduri dispare;
E primăvară-n suflet și-n hotare
Și fete mari mai sânt la... grădiniță!