Doar când Dumnezeirea se prefiră
Pe după luna ruptă-n jumătate
Și îngeri albi, prin ger, îngână-n liră
Chemarea nopții unice, din toate

Cărările pierdute-n frunza arsă
Se re-ntrupează, tandru, Guarneri,
Cu ochii ațintiți spre valea toarsă
Spre care urcă-n grupuri, lutierii.

Împărtășiți, lăuți, fără lăute,
Purtând la cingătoare doar o bardă
Ei urcă-n valea care, pe tăcute,
Le face-n piepturi inima să ardă.

Fluturi de lemn își caută perechea
Cu treceri ca în joc, din coajă-n coajă,
Când lutierii-și mângâie urechea
Pândind secunda ruperii din vrajă.

Sub ochiul luminând pe jumătate,
În paltinul bărbos, o fluturare
Ajunge la ureche, pe-nfundate
Când mâna, barda ia din cingătoare.

Se-oprește jocul magic dintre fluturi
Captivi rămân în cercuri neatinse
Noaptea înșiră cețurile-n ciucuri
Când lutieri bătrâni, cu gene ninse

Se-apleacă în genunchi și se închină
La trunchiul doborât, ce se-nfioară
Și Dumnezeu le iart-această vină
Că-n lume se va naște o vioară.