idolul pustiei stropește cu propria salivă
așternuturile viitorului

ploi artificiale înghit căscatul

magia
lasă să se reverse
o sclipitoare cortină
pentru a deruta audiența

conexiuni prin somn
la visele regelui nisipurilor

conexiuni la un zbor în vid:
totul înseamnă amorțeală

puțina noastră credință
nu ridică podul
nu se apără cu scutul
invadatorii intră cântând

epavele monstruoaselor amintiri
sunt pictate pe vârstele noastre și ale copiilor noștri

zeii de piatră
merg goi
prin alveolele găurite ale unui decor în continuă schimbare

așteptări în fața oglinzii
perucile morții sunt agățate de ramuri
hidra
nu ridică încă privirea
răutatea nu transformă miezul unui zâmbet inocent în piatră

autiștii merg în cerc pe biciclete
pământul
le pare netocmit și gol

corabia-caracatiță
navighează spre groapă:
rezidurile voinței clocește

imensul stup
întoarce de la gândul drept
descumpăniții

iarăși și iarăși
același balans între trezire și adormire

cetatea-călcâiul
nu l-a înmuiat în sângele fiarei
poate mai avem vreo scăpare -a spus cineva

tomitani
nu aruncați peste bord înțelepții

tomitani
treziți-vă