Ofelia Mea
-de MVB

Te-ai îmbrăcat în haine albe, pure de mătase
Și-o cununiță ți-a cuprins părul de rai
Erai ca cea mai fragedă mireasă
Ca zânele din nopțile de vară tu sclipeai.

Pluteai ușor pe pajistea de visuri
Și totul înflorea în calea ta
Lăsai în urma pași de paradisuri
În care colinda inima mea.

Și-ți urmăream făptura delicată
Ce se îndepărta încet spre orizont
Am stat încremenit de frumusețea toată
Până când tu ai dispărut sub piemont.

Și-am început s-alerg grăbit spre tine
Să te-ntâlnesc și să te iau în brațe
Să pot să-ți dau tot ce-i mai bun în mine
Și dragoste să îți declar atunci pe față.

Dar te pierdusem din vedere-o vreme
Și disperat te-am căutat în toată lumea
Te risipisei din mirajul meu edenic
Și părăsisei viața mea pe totdeauna.

Te-am regăsit într-un târziu în codru mare
Pluteai pe râul lin și șoptitor
Sclipirea feței tale lumina și apa
Și stelele ce săgetau pe cer în zbor.

Și-am vrut să vin ca să plutesc cu tine
Și să uitam de viață până-n asfințit
Să fim doi plutitori eterni pe ape
Să nu ne știe nimeni fiindcă ne-am iubit.


MVB @12/29/2010

-În timpul unei conversații despre cum ne alegem prietenii pe Facebook stârnită de Angela