viața intră în 2011 cu toate chipurile ei. mă
uit la ea și-i văd misterele cum ca niște bandaje
plutesc în aer. se zbate ca un trup sfâșiat
de mai mulți oameni. își poartă cusăturile
ieșite pe chip ca pe niște aripi de lebădă și
totuși nu renunță să viseze. în verandă
urătorii îi aduc clopotele care o fugăresc
de moarte și mirodenii pregătite în vinuri
boreale. își urmează amanții până în paturile
lor divine și pune caii să are pământul
din care au ieșit la suprafață clone cuprinse
de furie. o las să îmi sărute deceniile pe care
ca pe un trabuc le-am fumat. o las să îmi scaneze
trupul. cu el îmbrăcat pe străzi să alerge după
femeia a cărei karmă nu și-o poate scoate din
puzzle. când se va ascunde și-n sexul acelei
femei o voi aduce în acest poem
un corp ce-și ancorează iubirea