Demult vroiam să povestesc ce-am auzit și eu odată,
o întâmplare, care, se zice, a fost adevărată.
Doar că prin praful vremii aceasta s-a-nvechit
și-n veacuri tehnologizate pare a fi un simplu mit.

Se zice că era un om, care, cu mâinile-amândouă
oameni a omorât… tocmai nouăzeci și nouă.
Un ucigaș fără de margini, un hoț și-un răufăcător,
care băgase, vrei nu vrei, o spaimă groaznică-n popor.
Se temea de el tot satul, dar și el de la o vreme
a-nceput să se frământe, că, “dacă pleacă devreme
partea cealaltă, atunci, din el ce o sa rămână?”
Și s-a dus la un călugăr, să-ngrijească de-a lui stână.
L-a găsit într-o pădure, având numai niște oi,
depărtat de toată lumea și de ale ei nevoi.
Multă vreme de atunci, singur, și el, s-a retras
să-și trăiască-n liniște zilele ce i-au rămas.
După ce a ascultat toate câte le făcuse,
câte vieți nevinovate de-a lui mână-au fost răpuse,
toate nouăzeci și nouă, toate sufletu-apăsându-i,
mohorât, acest călugăr i-a vorbit și el, la rându-i.
“Omule, dacă-ai venit până-aici după iertare
și în agonie cauți sufletului alinare,
dacă vrei să-arunci păcatul care nu te lasă-n pace,
paște-mi negrele oițe până albe s-or preface.”

Și-apoi a trecut o zi…, două, trei, o săptămână…
Negre oile erau, toată turma de la stână.
Au trecut un an și doi, trei, sau câți?, dar nici o oaie,
câte le avea în turmă, nu s-a prefăcut bălaie.
Într-o zi, de dimineață, pe când turma își păștea
în poiană, auzi glas de om, care-și bătea
calul cu biciușca, pentru a ajunge-n grabă
prin pădure, pe de-a dreptul, în alt sat, “că are treabă”.
“Ia, mai stai, ia, povestește! Unde tare te grăbești?
N-am văzut de câțiva ani, crede-mă, ochi omenești.”
“Uite, merg tocmai acolo. La biserica din sat
azi doi tineri din iubire se pornesc la cununat.
Să le stric vreau cununia și iubirea, să-mi bat joc…”
Ãst cu oile,-auzind, n-a stat mult pe gânduri. Poc!
I-a tras una, i-a tras două și cam după vreo minută
Îl ucise și pe ăsta, împlinind cu el o sută.

Chinuit de oboseală, turma s-a întors să-și pască.
Dar când trase o privire, n-a putut s-o recunoască.
Nu înțelegea nimic, inima-ncepu a-i bate.
Oile pășteau cuminți în poiană, albe toate.



O. K.
2 ianuarie 2011