Pe dealuri înzăpezite
mor pașii dimineții,
pe drumuri șterse printre vii.
Un orizont desenat în gri
coboară cu cerul
la biserica din deal
să se roage.
Timpul se urcă în clopotniță
e momentul seminței trezite
care-și strigă invierea din pământ.

Clipele subțiate se topesc,
pelerin prin gândul femeilor
mă umplu cu distincție
prin chinul nașterii lor.

Dealurile se arcuiesc,
pășesc în genunchi pe porțiuni de cer,
genunchii mi se se scrijelesc de stele
până la pântecele fluid al nopții
unde cântă dumnezeiește îngerii.

Dealurile cu pâini de prescură
într-un ritual de naștere ori moarte,
dezțelenesc vămile, se deschid porțile
unui neam în perpetuă viețuire
pe vale, deal, câmpie.