agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-01-11 | | Noaptea se lăsă încet în cimitir, cortină neguroasă căzută dintre stele, privirea-mi le contemplă, părând că le atinge, însă distanța-i uriașă ca proximul nadir. Eu merg pe aleea pietruită, pierdut în negre gânduri, știind cum că iubirea mi-e confinată între ziduri pe vecie, în dureros de adânca glie, închisă în a morții vecinică robie. Nici nu-i mai caut locul, știindu-l pe de rost, nici nu mă rog la ceruri, căci voia nu mi s-a întors, ci mi-aș dori un singur lucru, ca preț de un minut brahmaic să mă odihnesc alături de trupul neîntors. Și chiar atunci, acolo, lângă-al ei mormânt, se auziră șoapte, purtate-n sus de vânt, silabe, îmbinate în cuvinte tot mai lungi, formară fraze transmițând mesaje, rugi: “Bogdane, privește către mine, eu lângă tine sunt, ascute-ți iar vederea, dorința eu ți-o port!” “Dar unde-mi ești, iubire, căci neființă simt, mormântu-mi stă în față și în răceala morții ești!” “Bogdane, eu n-am murit aievea și nu mint, cum poți muri, ca suflet, când de-a pururi viețuiești?” “Ești o nălucă, așadar, și nu ființă vie, din argilă, ivită să mă bântui pentru fapta-mi din trecut! ”Bogdane, tu știi mai bine, chiar, ce mi-ai făcut când mi-ai zdrobit speranța fără pic de milă și m-ai trimis să stau, indefinit, în așteptarea ta, căci dincolo de viață subzistă doară legea ta, și aceasta-ți este dragostea!” “Să înțeleg că m-ai iertat pentru ceea ce-am făcut atunci?” răspunsei eu, căzând greu în genunchi. “Eu te-am iertat, dar pe mine cine-o să mă absolve de anomia morții, ce-i mai vie decât viața? Cine-o să-mi suprime chinul, cel dincolo de vorbe, căci moartea morții-ți este doar iubirea! De aceea îți așteptam de atâta timp venirea!” “Dar ce pot eu să fac pentru a-ți curma simțirea când pragurile firii ne-au despărțit definitiv iubirea?” ”Tu poți să mori, Bogdane, mori din nou! Tu poți să mi te alături, moartea-n doi e viață! Sfărâmă, așadar, această forță hoață Și-n vecie ne vom întâlni din nou!“ Nici nu știu cât a trecut de atunci, secunde să fi fost, la fel de bine ar fi fost și ani, știu doar că din noaptea aceea am renăscut ușor, fiind expiat de vină lângă-al meu amor.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate