Undeva prin mine în adâncuri,
sfredelesc nopțile și se dau lupte de stradă.
Moarte-i atârnată de colțul clădirilor îngăurite
ca un moș Crăciun pe frânghii,
zilele au început să se dilate bântuite de teamă.

Sunt momente de panică și curaj ieșite la suprafață
în oameni pe care nu dădeai doi bani,
posesorii de sânge rece se descotoroseau de el violent.

Eram într-o gloată înebunită de speranțe
care vroia să ștergă tot și să construiască altceva
dar nu avea planurile avea doar frustrări și înfrâgeri.
Mulțimea se mișca precum apele ieșite din matcă
am ars, am strigat și blamat tot trecutul trăit
ne-am cocoțat pe scaune de șefi prin instituții,
am cărat tot ce se putea lua, ne-am trezit singuri și fără orizont.

Naufragiați prin evenimente,
solidari cu toți cei de-o teapă cu noi revoluționarii
cu respect pentru cei ce ne susțineau și ne împingeau în față,
să rupem zăgazurile să limpezim haosul creat,
cei ce știau cum, se foloseau de noi, ceilalți ne luau în râs

Eram frumoșii tineri ai revoluției
dar ne urmărea moartea și nu se sedimenta nimic,
săpam galerii de lumină pentru viitor și ne-am trezit cu minerii.

Frumoase au fost focurile ,ciomăgelile și distrugerile
văzute de guvernanții de azi, la televizor.