Curg clipele, se umple golul din piatră
câinii latră întărâtați de lună,
urlă lupii pe obcine
ostracizările iernii.

Nici cărarea nu e umblată
ne îngheață în omăt tulpinile
și sângele se scurge prin carne,
ca întunericul prin ochii sticloși.

Cum să înlătur teama,
cum să te ocrotesc?
În sălașul din munți al pădurarului
îți așez capul
pe pieptul meu ca o vale surpată,
s-ascultăm cum flăcările
ard butucii de fag
și focul roade până la inima lemnului
aruncând pe tavan lumini tremurânde.
Noaptea e ca un mistreț fugărit
scăpat din fața puștii cu o rană,
rana visului nostru sângerând.