Mi-e greu să mai mint nebunia din lume,
Mi-e greu să mai dau prostiei vreun sfanț,
Sunt azi prea bătrân, prea plin de cutume,
N-am râuri de curs, n-am apă, n-am șanț.

Mi-e greu să mai simt cum curge-n nămoluri
Aroma din sol spre pomul timid,
Mi-e greu să mai cred că frigul din poluri
E tot mai mărunt, mai scump, mai arid.

Mi-e greu să mai țin cărarea spre casă
Cât timpul ne ia iluzii la schimb,
Mi-e greu să ajung în floare grimasă,
Mi-e greu dacă stau, mi-e greu să mă plimb.

Și dacă din tot povestea nu-i toată,
Înseamnă că-n rost mai e jurământ.
Deși greutăți stau inimii roată,
E bine cât ești, cât suntem, cât sînt.