Tu, Doamne, vrednic deschide lucarnă
Să văd beția de îngeri din Ceruri
Poți trupul să mi-l prinzi în aspre geruri
Ce le va zămisli odată iarnă.

Ființa mea pierdută-i în eteruri...
Și să aud cum heruvimi din goarnă
Pe focul cel din Iad o apă toarnă
Ca-n om dumnezeiești, înalte seruri.

Mă-nchin, Divine, Þie, fără milă
De-acești genunchi ce-au început să doară
Și palmele-mi se-adună-n stea umilă,

Aceea ce veghează într-o doară
Genuni umane ce se scald în silă
De la-Nceputuri, oare-a câta oară...