sonet profan

O, dragoste, frumoasă carpatină,
Cioplita maiestos încet cu dalta
Ai răsărit ca soarele-n lumină,
Căzută pe pământ cum nu e alta.

Cu chipul tău s-au dedulcit profanii,
Și ți-au furat dulceața toți amanții
Și fața ta nu ți-a brăzdat-o anii
Și-au zornăit pe pieptu-ți toți tananții.

În vremile de veghe, tenebroase,
Pierdute-n amintiri, tot mai departe,
Poveștile-ți reînviau frumoase
Repovestite parcă dintr-o carte.

Te dezbrăcam cu ochii mei tăcut
Și te zideam în mine ca pe Ana,
Cu tine-aș lua-o iar de la-nceput...

Și m-aș zidi cu tine-n nemurire,
Nedespărțiti pe viață, drept altoi,
Pe-o pajiște întinsă de trifoi...

18 ianuarie 2011