Se aud din nou acorduri de vioară,
Ca un blestem venit de peste ani,
Sînt curios și mă strecor afară,
Să pot vedea cîntînd cîțiva țigani.

Un țigănuș își unduia arcușul,
Pe strunele viorii seculare,
Ce-a scos de mult cu armonii călușul,
Tăcerii reci ca o înmormîntare.

În jurul lui copii, bărbați, femei,
Ascultă cu respect și cu mîndrie,
O tînguire ce-o nțeleg doar ei,
Precum o taină prea ascunsă mie.

Dar nu sînt triști. Citesc în ochii lor,
E ca o vrajă gata să se rupă,
Nu-i cînt de jale. Eun cînt de dor,
Dezgroapă amintiri nu le astupă.

La prima unduire de buric,
Sa rupt și vraja ce-i ținea în loc,
Și de la cel mai mare la cel mic,
S-au pus țiganii toți pe aprig joc.

Și-n dansul lor ca o eliberare,
Î-ți vine ca să intri nechemat,
Dar dansul nu-i ușor chiar dacă pare,
L-am murdări .Lăsațil nepătat.