Vină zeițele să-mi fure,
Din piept azi inima-mi de piatră,
Schimbîndu-mi viața și destinul,
Ca-n basmele de altădată.

Să-mi pună inima pe jarul,
Infernului dacă se poate,
S-o încălzească s-au s-o frigă,
Din ea să guste toate, toate.

Și dacă a-nebunit vre-o una,
Să vină să-i dau leacul eu,
Un leac scîrbos sfințit de Bahus,
Sau poate chiar de Dumnezeu.

Și apoi s-o plimb să vadă lumea,
Pe care tot n-o înțelege,
Ea prea nebună, eu prea singur,
Ea prea fierbinte, eu prea rece .