E noapte. Să dorm nu mai pot,
Mă-ndrept ușurel spre fereastră,
O șterg chiar pe mijloc c-un cot,
Și privesc prin noaptea albastră.

Un bec strălucește în zare,
Dînd zăpezii sclipiri de argint,
Iar sub luna cea albă și mare,
Tăcerea e grea, de mormînt,

Afară e ger și nu ninge,
Nici cîinii nu latră acum,
Văd o stea ce-a căzut și se stinge,
Urmărită de coada de fum.

Dinspre pat se aude un gemăt,
Soția e tristă și plînge mereu,
Copiii-îs în lumea cea fără de capăt,
Și ea este mamă și-i este mai greu.

...Fereastra-i opacă la loc,
Am să merg să mă culc de-oi putea,
Că e frig și în sobă nu-i foc,
Eu am foc doar în inima mea.