fața îți este arsă
iar în traistă porți o scoarță
scrijelită de speranță
care în realitate se revarsă

în gânduri și afecte
ce par a fi imperfecte
printre miile de subiecte
îmbrăcate în desuuri abstracte...

nu-mi vorbi de melancolie
nu o conștientizez nici la beție
o iubesc atunci când se înspăimântă
și alături de lucrurile banale se frământă...

nu-mi dezvălui realitatea
nu-i mai ține partea
ea zilnic se înfruptă
cu a mea zadarnică luptă.

nu-mi arata bucuros
cum e să fii un câine făra os
mereu cu un zâmbet sclipitor
asta fără măcar să fi înghițit clor.