Iubire cu socoteală

Îngăduie-mi iubito ca să-ți sărut, coloana
Care te ține dreaptă,să-mpungă-n cer coroana,
Cu tiara-ți de pe frunte orientată-n sus,
Și fulgerul să-ți curgă,prin trupul cel supus.

Gura,sărut pe umeri,ofrandă să depună
Să-ți lași ,să cadă părul,culoare ce parfumă,
Cortina să se lase pe umere de spumă,
Precum după spectacol,aplauze rasună.

Te-ntorc-apoi spre mine,ca să mă scald în ochii,
Ce cu văpaia neagră,mă cheamă să m-apropii,
Atracție de minus,ce plusul devorează,
În ecuații tandre,egalul nu contează.

Urmează-ntrepătrunderi, de taină și suspin,
Căci viața derulează,totalul său destin,
Și unu contra unu,să facă iarași doi,
Iar plusul să se mântuie,în minus, mai apoi.





Nevoia cea de zero ,de zero absolut,
Ce trupul o resimte-n, iubirea ce-a trecut,
Iubind cu socoteală ,în cel mai fizic mod,
Un plus încolacit ,pe-un minus facut nod.

Din semne-nlănțuite ,renaște infinit,
Iscălitura sacră de, semn înlănțuit,
Știința cea exactă,îl folosește-n loc,
De adevăr și simbol, în calcul de noroc.

Noroc cu infinitul,căci poate socotii
Distanța pân-la stele,de parcă s-ar grăbii
Ființa ca s-ajungă la ele, numai dus,
E ,,opt culcat” răspunsul,dacă-ntrebări sau pus.


Măsura de iubire,ce-avem de măsurat,
Și jumătăți de suflet,ce-avem de-mpreunat
În marea pasiune ,ce poartă-n nemurire,
Atracția fatală,care topește gheața,…din cuget și simțire.