precum o cămașă albă ce zboară de pe Podul Mirabeau


(un semn pentru Paul Celan)



o umbră lentă
atunci când descrește
cu flama celor ce se îndepărtează
de contur explodând intens
în fiecare mesager fără cuvinte
focul germinând caligrafia unui sens zădărnicit

eu
reazem pentru cine mă va cerne
ce este acel nimic dincolo de care stă totul
ascunderea îl umple
nu îl golește



și toată această harmonie de ființe
negate spintecă însingurarea lumii
ca un adăpost
văruit cu privirea celor alungați
la fel cum se destramă din mine
trupul frumos despăturit
precum o cămașă albă
ce zboară de pe Podul Mirabeau


e doar un alt cod vibrând
în spațiul ce se naște din mine numai
pentru
mine
și pentru timpul rămas în mine
cupă cu polen albastru sonor
e doar un ritm de inițiere
în ritualul care precede toate iluminările
deconstruiri
ce nu mă ating atunci când mă înfășoară lin în filactere
să fiu aici ca și cum mi-aș traversa sângele
cu o accelerație nouă



eu am văzut pașii lor zbătându-se
pe un drum nedeslușit
când continuă să înghită
pe urma trupurilor
arcane de spații care nu există
pe mine m-am văzut ca o vâslă
ce se opune torentului de cenușă







Angela FURTUNÃ

27 septembrie 2010