din umbră am încurajat aripi să zboare,
dobândind credit cresc- lumina libertății,
am plătit culori de flăcări si consoane salvatoare
din poemele rănite sub ruinele dreptății.

Stăpânul cosmic învârte pe un deget pământul
preludiu existențial între apus și răsărit
în spații goale înmulțește cu beton cuvântul
secretizându-și spaimele de etern insolit.

mă vede cum mă lupt cu moartea frizând popi,
vede pleava timpului vânturată-n ogor de nădejde,
în adâncul temerilor mele mai cresc anticorpi,
tot codrul idealurilor mele să fie pururi verde.

las urme pe zăpezi, chiar pe noroiul static,
în aria fără grandoare îl chem pe Cristos,
se înstelează bolte, scene, cândva voi cocheta romantic
la parada planetară unindu-mă cu lutul cel mai mătăsos.