Văzând triplu de la vin,
Ilie și cu-n vecin,
Mărșăluiau înspre casă,
Pe o ploaie rece, deasă,
Sprijinindu-se de garduri,
Lovindu-se și de ramuri,
Ori dându-se cap în cap.
Hop! unul s-a-mpiedicat
Și-a căzut cu fața-n jos,
În nămolu-alunecos!
Vrea să se salte încet,
Parcă-i prins în aracet!
Îngăimă ceva, înjură,
Scuipă noroiul din gură
Și îl strigă pe Ilie,
Prietenul de beție.
Dubios că nu-i răspunde!
Ãsta făcea niște tumbe,
Agățându-se-n zadar,
De ceva imaginar!
Înnămoliți amândoi,
Arătau ca niște boi!
Se proptește bine-n coate
Și bălmăji: -Frate, frate,
Stai să-mi iau șapca de jos
Și te salt că doar nu-s moș!
Clătinel s-a ridicat,
Dar se izbi de-un copac
Și plonjă-n noroi pe spate.
Ilie, mai într-o parte,
Bolborosea curios:
-De ce ești așa hidos,
Îți văd doar un ochi sticlos,
În rest ești un noroios!
-Dă-mi mâna, te rog Ilie,
Că-s captiv în apărie!
I-a întins mâna cu greu,
Dar pică în capul său!
Icnind, stâlcitul se mișcă
Și-nciudat picioru-i pișcă.
Ilie sare ca arcul
Și căzu chircit, săracul,
Lângă-un ciot de prun uscat,
Lovindu-se fix în cap!
Anestezie totală!
Amicul tăciune, smoală,
Din creștet până-n picioare,
De la lutul adânc, moale,
Se târî-n genunchi, pe coate,
Și ajunge la confrate.
L-a văzut că-i nemișcat,
Cu un cucui, moț în cap,
Și-l jelește ca o babă:
-Ilie ești de ispravă!
Să-mi faci mie viața grea,
Eu cu cine voi mai bea?
Plânge-n hohote, jelește,
Îl scutură bărbătește;
Îl pupa, îl mângâia,
Ca omu-n durerea sa!
A stat trist o oră bună,
Iată-i răsărit de lună!
Nu mai bocește, suspină...
Dar noroc cu o vecină
Care-i zărise din poartă
Chemând ajutoare-ndată!
"Mortul" nu fusese mort,
Dormea și-l "durea în cot",
De spaima cruntă și mare
A jalnicei "bocitoare"!
Și aflând povestea toată,
Parc-ar mai "muri" o dată!

16.01.2011 Aurora Luchian Vaslui