îmi adun cerul
într-un sac
ca o Veronikă

la ușă
un nerv suspendat
de lampă
abia așteaptă să intre
Dumnezeu

observ cum lumea
pleacă
prin culise
și mi se urcă la cap
un dor de moarte

sparg poemele
ca pe niște farfurii
potrivesc ștreangul
și mă afund
în sac