Bună ziua, domnule poet!

Bună ziua, îți spun, numai din priviri,
Căci niciodată nu o să-ți vorbesc.

Te privesc atent
Cum ți-au crescut pletele peste câmpii
Întâmplător alb-aurii…
Ochii caută în ce propune prezentul
Mici și obosiți, încercănați cu ceruri…
Palid, mult prea decolorat în galben
Coală de hârtie ascunsă prin rafturi
Peste care cerneala mâzgălind își lasă
Ca melcii urme argintii în adâncuri de casă.

Bună ziua, domnule poet!

Bună ziua! Aș voi să îți vorbesc.
Ești, însă, prea departe și nelumesc.

Parcă nici îndeajuns nu ai crescut.
Între noi ești mic, anonim, necunoscut.
Vorbești de mâine la timpul trecut
Iar cuvântul în gând este întregul pământ.

Bună ziua, domnule poet!

Bună ziua! Aș voi să avem un secret:
Să nu spui nimănui că te-am lovit
Cu dosul cuvântului nemărturisit
Până ai plâns sau până ți-ai stins
Ultima țigară pe-al meu surâs.

Bună ziua, domnule poet!

Bună ziua! Îmi e rușine să îți vorbesc
Pentru mine ești un arhanghel ceresc.

O să îți arunc în aer toate benzinăriile
Să nu mai ai gaz să îți aprinzi făcliile
Sabiei cu care păzești poarta eternității …
Sau o să opresc râurile din curgere,
Să nu mai producă hidrocentralele
Energie vie și termocentralele
Să nu mai ardă cărbune, gaz și pădure
Să sece mările, să tacă frunzele
Să moară iubirea, cerul, misterul,
Toate iluziile ce îți întregesc efemerul…

Bună ziua, domnule poet!

Bună ziua! Nu mă privi insistent!
Sunt ultimul slujitor al cuvântului obedient.