Ochi de sticlă
și cu sufletul în ceață
cât să rămân pe loc.

Pe obraji se scurg
dintre acelea care
n-au reușit să înghețe-năuntru.
Aici dac-adormi,
nu îți mai pasă
ce se-ntâmplă afară.

Îmi aleg o zi
pentru tăcere
și număr:
trei milioane patru mii șapte sute
opt zeci și patru...

La voi mă gândesc
numai toamna.
Cu voi vorbesc doar dacă
sunt în preajmă și alți oameni.
Toamna trebuie să aibă
trotuare nemăturate,
să-mi aud pașii foșnind.
Dimineața
când nu ne simțim singuri,
când ne putem recunoaște.

Cel mai bine cunosc
drumul spre casă.
Pe-aici zilnic merg
apăsat
cu emoții
în tălpi.