arde o bucurie în sângele alb al zăpezii
un copil urcă dealul
din spatele casei
cu săniuța legată de zâmbetul lui
roșu la față
ca o floare de mac răsărită din frig
iar mama îi strigă să fie cu grijă
că unele pârtii
duc în gheare de lup
să fie cu grjă să fie cu grjă
că uneori neaua
are gust rece amar

dar săniuța izbucnește din zâmbet
fuge
prin norii de chiuituri
trece copilul de marginea lumii
iar mama-n casă suflă-n tăciuni
își suflă neliniștea
toată-n tăciuni

unde-i copilul cine-i bărbatul
palid la față
cu zâmbet pierdut
ce săniuță zdrobită târăște
precum o fostă viață-n
urma lui