umblu cu sufletul atârnându-mi în spate o imensă slăbiciune
când moartea înalță un zmeu decapitat deasupra inimii mele
ispitesc femeia căreia îi sfârie plămânii ca niște cartofi
și mă delectez cu dragostea adunată în gușa ei ca de o apă de cer
țâșnită din cupa unui burlan. umblu cu mare atenție printre
oglinzile ei ieșite din pământ cum umblă un înger care
își strecoară visul în uterul cleios al singurătății. Karmen
îmi linge chipul cosmic care atârnă ca un sân prin cotloanele
destinului are o plăcere nebună să înghită străzile aglomerate
cu hormoni îmbrățișați ca maidanezii. pe trupul ei tânăr poeții
joacă șotron și scot la copcă irisul morții. când i se urcă erotismul
pe buze părul ei priponește pereții creierilor mei de focul care
lovește cu o lopată limba unui nufăr perforat de-o pușcă. în urechile
mele aerul ei oniric se comportă ca un tavan de lemn și îmi trântește
în ochi o centura de castitate pentru îngeri. în toate direcțiile corpul ei
de nimfă miroase a groapă de var în care în avalanșă au fost aruncate
orgasmele fluturilor. Dumnezeu are pasiunea lui. înverzește lumina
ochilor de carne și dezmierdă sinucigașii scăpați din cămeșile de
noapte. ființele aproape zilnic fâlfâie prin fața mea femei primordiale
care stau la rând să închirieze corpuri și insomnii suficiente. precum
Karmen. țin închisă în mine mărturia ei de a mușca întreaga moarte
cum țin un bolnav închis în centurile de castitate ale trecutului. sufletul
meu își furișează emoțiile în bezna unei nimfomane
și pâlpâie acolo ca un pântec îmblânzit de un zmeu decapitat