Pe lîngă plopii fără soț îmi trec ființa vie,
În nopți tîrzii, pe vîrfuri tremurînde luna trece,
Tot gîndul prinde aripi în vers de poezie
Cînd le ating frunzișul verde, rece...

Sub un același cer cu stele mii în creștet
Colind prin codru-mi, liniștea străbat,
Cu brațul gol lacul îl tulbur, sună veșted
Prin versuri, versuri un corn nemîngîiat...

Lumini se strîng, răpite de-ntuneric,
Sub flori de tei palpit, mă rătăcesc
Prin Universul dorului himeric, și
La nesfîrșit...poetu-mi recitesc...

Căci sunt romantică în umbre de luceferi
Pe axa nemuririi visul cînt,
În versul geniului să contemplu rămasei, că...
Spre absolut e calea prin mormînt.

Privind în zările întunecate, seara
Aprind Luceafărul – hrisov la căpătîi
Și timpul mort și-ntinde trupul iarăși,
Pînă în zori, la raza cea dintîi...

Adorm prin pagini, sfinte legăminte
Și-n rime românești mă adîncesc,
În lumea noastră legile-s prea strîmte
Și mă desprind de trup, mă risipesc...