cineva a cules azi-noapte
toată zăpada de pe pământ
tot albul acela infinit
în care-mi învelisem inima să nu se răcească
acum e negru dealul și deasupra copacilor
plutește norul gros și amar
norul din cer ce-ar putea fi
albastru
da-aș mai avea ochi tineri
să-l privească din vis

nu-i bine când iarna
i-atât de curată
încât îngheți de frica să n-o murdărești
dar nici când noroiul adună toți corbii
și numai vântul de primăvară
cu bice vânjoase de raze
îl mai poate zbici

înveselește-te vechiule suflet
va ninge iarăși
norii ca oamenii obosesc și adorm
dar tu mai ai amintiri și speranțe
să-ncălzești diminețile
cu mirosuri albe
din care strigându-te
să reînvii