Așa sălbatic se adună norii
în cârduri negre pe retină.
Aleargă umbra depărtării
nevrând deloc, să se abțină.

Copleșitor mă doare-ntruna
răstimpul printre umbre, decăzut.
Cu palmele îi adun vina,
s-o uit în vidul din trecut.

Pierdută-n dâra fumegândă
o rămășiță dintr-un gând,
preface-un zâmbet de naiadă

într-un izvor de viață susurând.
Un mâine-n unde, mă inundă
prelinse-n cuget, căutând.



5 februarie 2011