iarna asta rece,
nu vrea să plece...

amintirile mocnesc
în așteptare pășesc
răbdare de ceva vreme cerșesc
nu vreau în trecut să mă mai opresc
aici și acum trăiesc
...nu vreau în trecut să îmbătrânesc
mi-a ajuns să mă tot pedepsesc
pentru stigmatul prostesc pe care-l primesc
nici măcar nu merită să-l rostesc...

cortina se lasă, se ridică
spectacolul continuă
nu există vreo piedică
în acestă piesă nu e nici o fata ingenuă
actorii deși joacă prost,
jocul pare a fi anost
replicile nu au noimă,
pe cer se naște o nouă crimă
nimic incredibil,
uneori e chiar penibil
să vezi la nesfârșit
un cofrag de ouă bușit.

dar hai să vorbim de bucurie
care întotdeauna se îmbracă în această parodie
și se infruptă constant din a cifrei trei prostie.