Am atâta imaginație încât transform visele în marionete.
Uneori le transform în două tinere care concurează între ele prin frumusețe și seducție.
Atunci mă simt atras de privirile lor.
Alteori transform visele în doi păianjeni care concurează între ei alergând pe suprafața peretelui.
Atunci uit să ripostez și devin inutil.
Câteodată se întâmplă să transform visele în opere de artă care eșuează în mod irevocabil.
Când visele nu le pot transforma în nimic le simt ca pe o conspirație uriașă.
S-a întâmplat să transform visele în urangutani.
Atunci mă simțeam față de ei la distanță de milenii.
Imaginația și visele vin și pleacă.
Asta să fie explicația că acum nu pot să transform visele în două caracatițe cu bretele?


Un înger pitic din ipsos stă înțepenit pe servanta bunicii.
Este un chici dispus să surprindă.
În cameră domină frica și grija bunicii să nu se spargă îngerul.
În scobitura rece din peretele de lângă statuetă, un păianjen de casă își impune indiferența de piatră și dreptul de a fi acolo unde stă.
Întregul amsamblu al camerei mă obligă să scotocesc în magazinele amintirilor.
Peste îngerul din ipsos începe să cadă un potop de confeti.
Amintirea bunicii se împiedică de covorul strâns sul.
Doi tineri dansează pe o melodie supertare sub o ploaie de confetii.
Bucuros mă alătur lor dansând.
Simt o înțepătură între coaste și scot cu mâna un ac rătăcit.
Scotocesc din nou în magazinele amintirilor și mă alătur celor doi tineri care dansează.
În timp ce dansez, lovesc cu mâna îngerul din ipsos care se sparge prin cădere.