Într-un univers distopic
Fumatul devenise interzis,
Era într-un limbaj argotic
Ceva ce nu este de zis!

Iar interdicția amintită nici singură era,
Chiar dragostea și locuitul fiind reglate-n stat
Căci nu puteai iubi pe oricine-ai visa
Și nici coabita de nu erai, cu acte, însurat!

Căsătoriile fiind îngăduite doar în aceeași clasă,
Iar dacă vreun cuplu de la lege li se abătea
Justiția, de îndată, măsuri prompte întocmea,
Făcând din porumbei exemplul ce recurs nu lasă!

Plimbatul în grupuri numeroase era, la rându-i, prohibit,
Iar sancțiunile în aceste cazuri odioase
Ar fi surprins, probabil, chiar și pe un țâcnit,
Făcând tovărășiile din dorite, oneroase!

Nici exprimarea nu-și mai găsea abilitarea
Într-o orânduire care sfida chemarea
Omului de a vorbi deschis,
Chiar fără frica de a fi închis!

Firesc, conducătorii nu erau aleși,
Iar militarii ce păreau mai breji
Erau numiți, pe loc, în funcții elevate
Ca să ocârmuiască masele sedate!
Votările fiind mereu trucate,
Iar craniile puterii, ravisant machiate,
Îți surâdeau întreaga-ți echitate!

Era împărăția sfântă pe pământ
Și nimeni nu și-ar fi pus în gând
Să încerce să distrugă statul devenit mormânt,
O fundătură a spiritului și un nit
Bătut adânc în a democrației cruce,
Care te susține cât timp suferi, însă te distruge