*
aceste cuvinte
își adună ca un păianjen
pe insula lui
poemele fără zgardă
pe care straniu
zăpada cu chip de
Dumnezeu
în fiecare dimineață
și în fiecare seară
le ia de nevastă
și le duce în pat
și le spală grumazul
de pământ

*
în fiecare piatră
se ascunde un muritor
care își numără veacurile
pescuite la copcă
&
soarele pare un alfabet
pe care păianjenul
la prins în pânză
jucându-se cu vântul

*
eu zic că toate muierile
se prefac precum
păianjenul că vânează
poeme fără zgardă
la douăzeci și nouă
de ani ai mei
mă bucur că în patul lor
pescuiesc la copcă
un cer nou nouț
cuibărit în mine însumi